Acum pot sa ma tranform in lemne de foc, in usi sau in carti, cine stie... Pot sa ma fac orice se fac copacii, dar nu pot sa ma plantez inapoi, ca nu'mi mai cresc alte radacini.
Oamenii facuti sa stea locului toata viata, raman acolo unde au fost plantati. Oamenii taiati de la radacina isi umbla tot restul zilelor, fara liniste sau adapost. Ca nu multi sunt cei cu destula forta sa'si creasca singuri radacini si sa'si gaseasca linistea.
Cand am revazut ochii negri si i'am intrebat ce mai fac, mi'au spus ca fac ce faceau si'nainte, doar ca mai bine. M-am suparat.
El e inca copac... Frumos, mandru, demn si verde.
E fericit, traindu'si aceeasi rutina de fiecare anotimp si mereu crescand mai mandru si cu radacinile tot mai lungi. Ca toti copacii.
Dar e infipt locului si nu pleaca nicaieri. Oricat de inalt ar creste, departarile lui sunt mereu limitate si nu o sa stie vreodata ce e in spatele orizontului.
Noi, copacii astia smulsi de la locul nostru, suntem calcati in picioare, taiati in bucatele, amestecati si umblati drumuri lungi. Noi ne pierdem inatimea, mandria si frunzele si purtam dorul padurii in suflet. Dar orizontul nostru e mult mai larg si fie in pagini de carti, lemne de foc sau usi, avem libertatea cu noi, si amintirile'n spate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu