Poveste cu oameni adevarati..

''Mi-e dor de tati'' a suspinat Ana printre lacrimi. ''Dar i-am promis lu' mami ca nu mai plang''. Si-a sters repede lacrimile si mi-a zambit. Nu mai vazusem niciodata atata durere in ochii cuiva.
''Si mie mi-e dor de tati al meu, gandac..''
''Uite cum facem..''
Ma uitam la chipul ei cum se umple de speranta. Indiferent ce urma sa zica, Ana avea un plan sa-si alunge dorul, si asta o umplea de fericire.
''Tati nu vrea sa vorbeasca cu mine acum, dar daca il suni tu, poate pe tine te asculta. Si daca ii spui cat de dor imi e de el, o sa se intoarca. Iar eu o sa il sun pe tati tau''

Tati al ei a fugit cu o mami mai tanara si mai frumoasa, si nu se mai intoarce. Tati al ei are o amanta, una ca mine, care iubeste fara obligatii sau compromisuri, care isi inchide ochii si urechile in fata lumii si gandeste cu sufletul. Dar asta a lui tati vad ca nu prea are suflet, dar poate a avut... Of, proastelor! Ca nu stiti sa plecati cand trebuie..

''Asa facem'' i-am promis.''Dar maine dimineata! Acum dormim.''

''Vrei sa-mi spui o poveste?''

''Ce poveste? Cu printi si printese?''

''Nu! Cu oameni adevarati! Ca tine. Spune-mi o poveste cu tine!''

''A fost odata ca niciodata o copila care a crescut mare si puternica, luptand cu zmeii cei urati. Si ca sa intalneasca printi fermecatori, a pupat prea multe broaste. Cand i-a gasit, insa, i-a lasat sa plece, unul cate unul, pana a ramas singura.
A fugit de zgrimturoaice si s-a ascuns in paduri, unde a stat nopti si zile rupta de realitate si negasindu-si linistea.
Cand s-a intors, s-a intalnit cu lupul cel rau; de fapt cu mai multi lupi rai, si a ramas langa ei. Ca era naiva si credea in blana alba si moale.
Si nu a trait fericita pana la adanci batraneti, ca in povestea noastra cu oameni adevarati, zmeii, zgrimturoaicele, printii si lupii nu se termina niciodata; apar mereu si de unde nu te-astepti. Iar case de pitici sa ne-ascundem nu se gasesc..''

Adormise Ana, si habar n-avea despre ce vorbisem..