La mine in suflet intri ca in parc. Te plimbi, admiri peisajul, hranesti porumbei... Apoi te-asezi pe banca si scuipi coji de seminte peste tot. Si ce daca.. Doar tu stii ca pleci si te intorci cand vrei..
Dar vezi tu, parcul asta e prea mic sa nu-i pese de mizeria ce-ai lasat-o in urma.. Si-aici nu vine nimeni sa curete dupa tine, sau dupa oricare altul.. Aici se aduna gunoaie. Se aduna si raman acolo, pana nu mai incape nimeni de mizeria voastra..
M-am uitat la el si mi-am muscat buzele pana a curs sange.. M-am uitat la el cum credea ca le stie pe toate, cum lua hotarari in numele altora, fara sa astepte vreo parere, cum se pierdea iar in cuvinte mari si fara sens.
M-am uitat la el cum a iesit pe usa cu zambetul pe buze.. Ca 'asa trebuie sa fie'
Dar tare ii e frica sa puna punct. Tare se teme ca o sa-i fie dor de mine.. Si-a lasat o portita deschisa sa intre cand vrea el. A spus ca o sa vedem.. o sa se rezolve.. o sa se intoarca..
La mine-n parc bate vantul; porti si geamuri se inchid..
Eu nu pun virgule. Ori nu te opresti din scris, ori pui punct si-o iei de la capat..
Rebeca :-) nu are rost sa suferi dupa astfel de oameni, pentru ca sunt falsi si nu se vad decat pe ei, asta din ceea ce ai scris tu in ultimile postari. Esti desteapta, si ca orice fata din lumea asta, meriti tot ce e mai bun pe lume. Nu te descuraja!
RăspundețiȘtergerem-am regasit in tot ce ai scris. tot !
RăspundețiȘtergere